Lucian Romașcanu și Adrian Torma și-au anunțat DEMISIA din Senat pentru a prelua funcțiile din administrația locală obținute la alegerile din 9 iunie

Lucian Romașcanu și Adrian Torma și-au anunțat DEMISIA din Senat pentru a prelua funcțiile din administrația locală obținute la alegerile din 9 iunie
SURSA: ALEXANDRU DOBRE/ MEDIAFAX FOTO
Publicat: 21/10/2024, 18:29
Actualizat: 21/10/2024, 18:31

Senatorii PSD Lucian Romașcanu și Adrian Torma au anunțat luni, în cadrul ședinței plenului Senatului, că își vor da demisia din funcție, fiecare urmând să preia noi roluri în administrația locală.

Lucian Romașcanu urmează să ocupe funcția de președinte al Consiliului Județean Buzău. Social-democratul a obținut la alegerile din 9 iunie 60,37%, adică 116.426 voturi valabil exprimate. (detalii AICI)

Vă consider pe toți niște colegi absolut minunați, cu care am lucrat în beneficiul României, indiferent de pozițiile pe care le-am avut la un moment dat. Scopul nostru a fost să lucrăm pentru binele României. Deci, astăzi, având în vedere că am avut onoarea de a fi votat președinte al Consiliului Județean Buzău, trebuie să anunț în plen că, începând cu data de 27 octombrie, demisionez din funcția de senator al României.

Adrian Torma, pe de altă parte, a declarat că demisia sa vine ca urmare a câștigării mandatului de primar al orașului Moldova Nouă.

A fost un mandat scurt, pentru că l-am preluat de la un coleg, dar a fost o perioadă onorantă pentru mine, o perioadă în care am învățat foarte multe lucruri și am văzut cum funcționează și Senatul României. Vă rog să acceptați ca, începând cu data de 24 octombrie, să-mi dau demisia, a spus Torma.

CITEȘTE ȘI:

Senatul a votat ridicarea IMUNITĂȚII parlamentare a lui Eugen Pîrvulescu / Undă verde pentru efectuarea perchiziției informatice

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Rușii își vopsesc dronele în culorile Ucrainei, pentru a nu mai fi doborâte. Imagini...
Ținuta atipică aleasă de Daniela Iliescu la nunta lui Iancu Sterp cu Denisa Coțolan. Invitații...
FOTO. Femeia despre care bărbații nu cred că e reală când o văd cum arată
Regretele unei bucureștence mutate în Cluj-Napoca de trei ani: „Ajunsese să-mi pară normal ca o...
Cum au apărut Culiță Sterp și Daniela Iliescu la nunta lui Iancu și a Denisei...
Din culisele primei dezbateri prezidențiale, Elena Lasconi la Antena 3 CNN. Ce nu s-a văzut...
Avangarda lui Putin din Europa Centrală, aproape de extindere. Un bloc favorabil Kremlinului, o problemă...
Este oficial! Acestor 1.000.000 de pensionari români li se va mări din nou pensia, în...
Cristina Șișcanu, imagini incendiare pe internet! A slăbit enorm și e mai sexy ca oricând....
Ai răbdare de trei ori mai mult, dar câştigul creşte de zece ori. Cum investim...
Cine sunt victimele accidentului de pe DN 2 Urziceni-Buzău? Un minor de 14 ani și...
El este tânărul în vârstă de doar 30 de ani care și-a pierdut viața într-un...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Dacă un vehicul lent circulă pe banda 2, e legal să-l depășești pe banda 1?
Efectul Trump: Acţiunile companiilor europene dependente de export scad înaintea alegerilor din SUA. Candidatul Partidului...
Eficiență impresionantă! UN NOU MATERIAL depășește celulele solare tradiționale
Celebru actor a fost învins de o boală grea. Ce tragedie!
Cine sunt nașii lui Iancu Sterp și ai Denisei. Ileana și Claudiu Voicu, apariție spectaculoasă...
Destin macabru pentru Marian, un bărbat de 38 de ani! A fost înjunghiat fără milă...
VIDEO Câți invitați vor veni la nunta lui Iancu Sterp. Mama Geta spune cum se...
VIDEO Ce s-a întâmplat între mama lui Culiță Sterp și Daniela Iliescu?! Imagini neașteptate de...
BANCUL ZILEI. Niște canibali îl prind pe BULĂ: - Plătești 100 de $, iei bătaie...
Ileana Șipoteanu, EXCLUSIV, „Altceva cu Adrian Artene”: „Pacea minții, cum spunea și părintele Arsenie Papacioc,...